Agresivitatea umanoidului laș

Agresivitatea umanoidului laș
Publicat: 15/04/2014, 12:35
Actualizat: 18/05/2015, 18:40

Președintele Băsescu n-a pomenit până ieri numele lui Pandele, primarul din Voluntari. Acum, pentru că senatorul Gabriela V. Firea, membru în Comisia de anchetă a tranzacției prin care Ioana Băsescu a intrat în posesia moșiei Nana – Călărași, a declarat că actele de vânzare-cumpărare ar putea fi nule de drept, șeful statului îi amenință în direct pe „prompterista” Firea și pe soțul ei, Pandele: „Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului, că s-ar putea să nu-l mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înțeleg că în parohia lui se întâmplă lucruri destul de rele.”

Ce înseamnă această declarație din punctul de vedere al civilizației de drept și morale din această țară?

1.Argumentum ad hominem, atacul la persoană. Brusc, pe dl. Băsescu îl preocupă prestația fostei jurnaliste Gabriela Firea, calificând-o drept „cititoare de prompter”. Pe lângă faptul că insulta e gratuită – Gabriela Firea este realizatoarea unor emisiuni memorabile, prin tensiune și desfășurare imprevizibilă – ce legătură are prompterul cu moșia Nana și calitatea oficială a d-nei. Firea în Comisia senatorială?

2.Dl. Băsescu instituționalizează șantajul în fața națiunii. Soțul Gabrielei Firea ar putea avea probleme dacă ea „nu stă în banca ei”. Dacă, dimpotrivă, stă în banca ei, atunci nu. Metodă de derbedeu de cartier ajuns președinte, care comunică supușilor „justiția sunt Eu”.

3.Pentru a n-a oară, dl. Băsescu vrea ca populația să știe că el are acces la informații din dosare și anchete în curs. Și să ia aminte că Băsescu e cel care poate băga în pușcărie pe cine vrea și când vrea.

4.Prin astfel de declarații, dl. Băsescu lovește în credibilitatea DNA și a altor organe de anchetă ale statului, dând de înțeles că ele sunt sub comandă politică.

Dar lucrul cel mai scârbos ieșit acum din peisajul sufletesc al umanoidului prezidențial este lașitatea. Dl. Băsescu s-a străduit mereu să-și compună o imagine de ins curajos, care s-a luptat cu marea și acum se bate cu corupții, își asumă de capul lui decizii riscante, rezistă singur împotriva tuturor. Că e, de fapt, un laș, un curajos cu cei lipsiți de apărare s-a văzut când a lovit golănește, pe furiș, copilul care nu-i era pe plac. Iar acum, lașitatea lui agresivă s-a manifestat la adresa unei femei și a familiei ei.

Să ataci membri ai familiei adversarului e un procedeu folosit de mafioți, securiști, teroriști, de inși dezumanizați, coborâți la stadiul de bestie. Mi s-a părut întotdeauna josnicia maximă în politică și în presă.

Au ce învăța românii de la primul dintre ei, președintele.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Taxele care scad vertiginos. Românii vor rămâne cu mai mulți bani în cont
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Oboseala mintală, boala societății moderne
×